Petru Ilieșu (n. 12 septembrie 1951, Timișoara) este absolvent al Facultății de Filologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Poet, traducător, publicist, autor de spectacole (performance, instalații, multimedia, digital art), scenograf și regizor de teatru experimental încă din anii ‘70, scriitor-conștiință, participant la Revoluția din decembrie 1989, președinte al Fundației Timișoara ‘89 și fondator al Comunității Sociale Arhipelag, este autorul volumelor de poezie: Pastel H (1978), Autoportret cu foxterrier (1980), Camera de mercur (1982), Întrebare despre întoarcerea acasă (1985), Confesiune asupra labirintului (1995), România (1996), Petru (1997), România: Post Scriptum (1999), Revoluția (1999), În căutarea lui Tank Man (2017) și al altor cărți despre Timișoara și despre jazz ( Jazzul ca stare de spirit, 2009).

Autor, chiar de la primele volume, de poeme întinse, narative, uneori cu desfășurare și structură dramatică, Petru Ilieșu a făcut pionierat în discursul experimental postmodern încă de la finele anilor ‘70 ai secolului trecut. Nemaiputând publica după Întrebare despre întoarcerea acasă, din 1985, urmărit de Securitate, figură de neocolit în derularea evenimentelor la Revoluție, Ilieșu revine cu un volum nou, Confesiune asupra labirintului, de-abia la mijlocul anilor ‘90, dând până la sfârșitul secolului cărți în care se regăsesc marile sale poeme protestatare și angajate, amintind de suflul generației Beat.

Ar fi nedrept totuși să-l rezumi pe Ilieșu la Ginsberg (pe care l-a tradus pentru prima oară serios în românește), căci poetul timișorean e o personalitate în care s-au distilat multiple influențe și tendințe, printre care cea a poeților new-yorkezi, în special O’Hara și, desigur, ale Aktionsgruppe Banat.

Această prezentare a lui Ilieșu în cadrul rubricii „Poemul săptămânii”, cu un text pentru lectura căruia îți trebuie anduranță – unul dintre marile sale poeme recente – am vrut să anticipez „Portretul” din „Poesis international” 25 (1/2020), care va ieși în câteva săptămâni. Acolo am selectat alte două texte puternice, care se citesc cu sufletul la gură, „Scrisoare deschisă despre fratele meu, Domnului Gorbaciov”, scris în 1989, și „Despre epidermă și expansiunea Progresului”, apărut în același volum (cel mai recent al său) ca textul ce urmează.

Sper ca aceste poeme întinse, cu mize culturale, sociale și istorice, să-i trimită pe cititori la cărțile, din păcate prea puțin știute, ale poetului Petru Ilieșu.


Exibito-biografia ¼

Se spune că era un tip firav şi avea părul lung şi scria poeme stranii
şi fuma ţigări fără filtru şi avea blugii mâzgăliţi cu Hendrix, Pink Floyd şi The Doors
şi că apoi şi-a lăsat barbă
şi că era o pacoste pentru părinţii care primeau mesaje
de la trecătorii prin faţa ferestrei camerei sale
unde mesajele scrise cu lumânări pe tavan – citate din Oscar Wilde şi pereţi tapetaţi cu postere şi
inscripţii care se puteau citi din stradă
„Moartea şi vulgaritatea sunt singurele realităţi”
şi graurul negru în faţa ferestrei
sau blues-urile – Janis Joplin şi nişte monştri modelaţi din foi de plumb prin gura şi ochii cărora
plutea fum de interminabile ţigări şi tone de ceai de mentă şi Kafka şi Proust şi Cesare Pavese şi
mai târziu poeme de Allen Ginsberg la sfârşitul liceului,
şi-apoi o primă mare iubire – miniona superbă „curvă de italieni” care l-a iubit în felul ei
hipnotizată – capul pe umăr, gesturi calde şi moi şi o dedicaţie pe cartea „Viaţa şi Opiniile lui
Zacharias Lichter”, o dramă cu întâlniri pe malul Begăi, banca de lemn verde şi scorojit cu
alibiul unui top de cărţi ce trebuiau să pregătească examenul de bacalaureat,
dramă cu toate privirile umede şi toate bătăile de inimă din lume şi (pacoste pentru părinţi) şi
prefigurarea unei despărţiri fără urmă
– se spune – era un paria şi despre o plimbare prin parcul Pionierilor – Willi Totok în ziua ieşirii
din puşcărie – priviri ferite în jur (element duşmănos al regimului),
vocile în şoaptă şi imaginea securistului pedant şi parfumat
care încercase să-l racoleze prin anii ´78 dând târcoale hanoracului său militar izraelit cumpărat
de la un student curd în Complexul Sudenţesc
– un NO mare şi galben cusut stângaci pe mâneca stângă (o pacoste pentru părinţi)
– locuind apoi într-o garsonieră la etajul 4
unde s-a petrecut o seară cu poeţi bucureşteni de la Cenaclul de Luni şi alţi scrântiţi
din generaţia post-beat cu ochii lor plini de fluturi şi de lumea eroică a celor buni
– şi o ţigară cu marihuana poştită peste fardul cu bronz de vopsit sobe pe faţa poetului
Augustin
nu departe de fereastra cu graurul negru
nu departe căminele studenţeşti unde – se spune – lăsase o dâră de diplome la medicină
compilate şi bătute la o maşină de scris Olivetti,
– bani de ţigări Carpaţi fără filtru şi uneori răsfăţ cu Rothmans International – pachete albastre şi
plate şi casete audio de la magazinul pe valută şi muzică până peste acoperişul de beton al
blocului
– un casetofon de maşină adaptat şi atârnat printre cărţile din bibliotecă
studenţi greci şi arabi pe filierele socialiste – plătitori în dolari – diplome la medicină scrise şi
dactilografiate într-o singură noapte
profesori corupţi – viitorii milionari ai perioadei postrevoluţionare
45 de pagini pe hârtie velină lângă maşina albastră Olivetti care bătea al naibii de repede
şi care aducea fum albastru de la pachetele albastre de ţigări
şi care proiecta în aerul translucid hologramele Epocii de Aur peste tot în încăpere şi în sticla
ferestrelor care se înroşeau la apusul soarelui în acel sfârşit de solstiţiu cosmic
crâmpeie de conştiinţă
şi litri de cafea şi o mulţime de licenţe luate pe numele studenţilor greci şi arabi şi apoi cele
două negrese
una grasă şi alta slabă
urâte clămpănind cu pantofii lor butucănoşi pe treptele etajelor inferioare
– se spune – le auzea din vreme şi deschidea uşa apartamentului
– se spune – o oarecare anemică febrilitate – gândul că ar fi putut să adauge la biografia sa „sex cu o negresă”
rarisime pe vremea aia în urbe,
cele două urâţele şi sfioase aşezându-se pe canapeaua din
singura cameră-bibliotecă şi căni de ceai dintr-un ceainic mare de aluminiu şi mult fum
şi ele nu fumau şi priveau sfios împrejur
căutând din priviri foxterrierul pe care tocmai îl pierduse
şi de fapt nu aşteptau nimic fiindcă era un fel de vizită de recunoaştere
într-o lume albă şi socialistă unde 90% dintre bărbaţi ar fi vrut să le aibă
în apartamentul lor la o cană ce ceai
cel puţin pentru a se putea lăuda că le-a auzit tropăind încet
pe treptele etajelor inferioare
urcând şi instalându-se sfioase pe canapea
cu genunchii strânşi
privirile curioase dar stăpânite vorbind pocit româneşte şi ceva franceză şi ceva engleză mai bine
evident decât se spunea
şi o vizită de pomină pentru vecinii din bloc
o adevărată aniversare a curiozităţii – priviri prin vizorul rotund
care comprimă imaginea celor două negrese pe palierele dintre scări
şi bocănitul pantofilor butucănoşi
şi una grasă şi una slabă,
urâtele în vizită la etajul 4 unde se auzea zilnic muzică
şi cam tare
şi cam nepotrivită pentru timpurile când la etajul 4 se auzea
ţăcănitul maşinii de scris noaptea
şi de unde mirosul pregnant al ţigărilor şi aer albastru şi valuri distorsionate ale
postului de radio Europa Liberă
şi unde graurul negru în faţa ferestrei
– voci care cresc brusc şi apoi dispar în zumzăială şi ţiuit reverberat
şi cele două negrese aşezate pe canapea fără pic de frison erotic
– pentru el doar o curiozitate care făcea să-i tremure mâinile în timp ce le turna ceai în ceşti şi se
gândea la sexul lor umed şi roşu,
cea slabă şi parcă mai urâtă cu ghetele ei masive şi tropăitoare
care încheiau perspectiva unor picioare osoase ieşite dintr-o rochie uni
– nimic erotic şi doar o curiozitate care făcea să-i tremure mâinile
cea grasă Odette
dar fără sâni mari – cum or fi arătând înghesuiţi în partea de sus a burţii
discul rotund care înconjoară sfârcul mare sau cum
şi probabil
părul pubian scurt şi sârmos ca un fel de spuzeală în jurul unui sex sigur umed negru şi roşu ca o
insignă anarhistă
– oare coapsele şi consistenţa bombată a feselor la pipăit
şi curiozitatea
care făcea să-i tremure mâinile în timp ce le turna ceai în ceşti,
– ele mereu împreună
de nedezlipit şi nici o strategie de a le vedea singure
tropăind pe treptele etajelor inferioare căutând ceva şi probabil necăutând nimic
fiindcă mereu împreună
iar el străduindu-se să se convingă că nu le va turna ceai în ceşti
decât pentru a-i înnebuni pe vecinii
care priveau prin vizorul rotund cele două negrese trecând prin faţa apartamentelor
de la etajele inferioare
inaugurând prezenţa unui întreg continent
ce mai –
o întreagă lume din afara Cortinei de Fier,
o informaţie violentă pe care şi-o puteau permite doar din spatele vizorului
rotund care focaliza ieşirea din cunoscut
– două negrese urcând treptele spre ultimul etaj unde cunoaşterea se termină
şi începe imaginaţia
cum o fi arătând sexul lor umed şi roşu înconjurat de părul pubian,
inelat, sârmos strivit de lenjeria intimă
un eveniment cu totul singular în cartier
şi strania lui satisfacţie – se spune – era prilejul unui eveniment singular care
lăsa libertate infinită imaginaţiei vecinilor şi la asta – se spune –
se gândea uneori în timp ce turna ceaiul în ceşti
şi vorbea despre noile schimbări din Europa de Est
despre care cu siguranţă ele nu ştiau încă nimic
şi nici nu erau interesate să ştie
– se spune – se gândea la materia fragilă şi efemeră a trupului lor
străbătând labirintul doctrinelor politice şi experimentele sociale care au distrus generaţii
– şi porţii mari de timp compromis
– un timp rebut aruncat în haznaua istoriei,
despre care ele nu ştiau nimic şi nici nu doreau să ştie
şi nici despre crâmpeiele din viaţa sa anterioară
prin anii ’60 ai tinerilor fascişti italieni din Trieste
în răpitoarele lor maşini cincuecento în Timişoara
dând iama prin fetele din schimbul de dimineaţa al fabricilor de textile
– pe vremea când mecanicii de întreţinere de la depoul de tramvaie
scoteau cărţi din buzunarul salopetei
Ezra Pound şi T.S. Eliot în pauza de masă
filme poloneze după cină
îi priveau pe workerii nemţi legănându-se în romburile chihlimbarii ale halbelor de bere
(halele proletariatului şi fiecare noua piesă
finită care însemna o halbă de bere şi 5 ţigări)
pe vremea când travaieurii francezi mărşăluiau prin Paris Match
iar cei englezi se întorceau spăşiţi la casele lor celulare – 2 nivele în cartiere tip domino –
cenuşiul unor orăşele cu o puzderie de pub-uri care drenează
vlaga săptămânală
când suedezii descoperiseră noua prohibiţie şi înfierile din lumea a treia şi puşcăriile cu un singur pacient şi libera circulaţie a pieţei de muncă pentru yugoslavii antemergători
iar danezii fondaseră Utopia şi libertatea magică a Christianiei
şi era vremea Marilor Revelaţii postbelice
când România descoperise remediul
contra anacronismului rural
şi copii ţăranilor s-au mutat la oraş unde aveau apă caldă sâmbăta
iar duminica se plimbau pe Centru
mâncând seminţe şi privindu-se unii pe alţii
stropiţi din belşug cu parfum ieftin în cămăşile lor albe de nailon
şi când era vremea mirajului Marii Negre cu mingile sale mari de gumă vopsite în culori
optimiste şi costumele de baie curajoase
şi zâmbete largi în remorca tractoarelor roşii – elevi la campaniile de cules porumb, castraveţi
şi lanurile de floarea soarelui în prim plan
şi apoi entuziasmul cu care politicienii Stângii româneşti îndesau în puşcării duşmanii de
dreapta ai poporului
la distanţă de mii de km unde politicienii Dreptei americane îndesau în puşcării duşmanii de
stânga ai poporului
– nimic în comparaţie cu pufoaica şi cizmele muncitorului sovietic
gata să reconstruiască temelia lumii pentru lebedele de la Balşoi Teatr
mărşăluind sub steagurile roşii spre şantierul Omului Nou
– un alt OM NOU decât cel planificat de Revoluţia Chineză
– un alt OM NOU
exibitobiografia
decât cel care a inventat Pop Cornul şi stă căţărat pe schele în fabricile de armament
– un alt OM NOU decât cel ieşit la lumină din pădurile de la Sierra Maestra
propovăduind la microfon Victoria proletariatului
care a plătit toate oalele sparte ale istoriei
în hainele sale de Om NOU din Furnicarul orelor de vârf
Liber să vieţuiască prin
cartierele părăsite din marile oraşe
prin arhipelagurile de human waste şi copii modificaţi genetic
Liber să vadă în arhitecturi de monitoare stratificate cum vieţuiesc
cele 25 de milioane de puşcăriaşi din State care trăiesc pe cheltuiala statului
Liber să cunoască posterele marilor corporaţii
imprimeurile cu zgârie norii credinţei absolute
oficianţii în costume negre
automatele de pâine şi vin şi câmpiile de beton şi ruinele monumentale
închinate legii falimentului
şi apoi firmele căpuşă ale protipendadei politice
Liber să cultive reclamele pentru ţigări care încurajează feminismul
şi hărnicia femeilor din schimbul de noapte
Liber să şoptească: Ar fi trebuit să vezi lanurile de floarea soarelui la începutul verii
când totul este de un verde intens
şi exploziile sporadice de galben portocaliu
pulbere de aur
ningând lent peste şiruri de blugi şi animalele feroce din jungla urbană,
peste cele 20 de milioane de sfinţi care au murit pentru Mao
şi peste sfertul din Cambogia care s-a trezit mort din visul lui Pol Pot
nimic altceva decât (şi el) o nouă „biată victimă a istoriei” chinuită
de vocile din mintea sa
Liber să îşi aplece capul în stânga sau dreapta pentru a vedea mai bine
expresia foştilor înalţi demnitari
uscaţi de sute de ani în catacombele din Palermo
– Urletul lor fără sunet spre eternitate
gurile şi ochii lor
în care stă ascunsă calea noastră spre mântuire
şi desăvârşirea eterna a miliardarilor din Who is Who
Liber să îşi imagineze amintirile din viitor
despre care cu siguranţă ele nu ştiau încă nimic
şi nici nu erau interesate să ştie
despre epoca postrevoluţionară
cu foştii ofiţeri de securitate împânzind parlamentul
– se spune – cot la cot cu bătrânii virtuoşi acrobaţi ai lecţiilor
de sărit şotronul domeniilor statului
de împărtăşit viitorul unei fericiri colective
unde omul va fi partea solidă a unui Yo-Yo
ţopăind în sus şi-n jos prin aer,
bătând din mâini şi din picioare
cu gura trasă până la urechi
rumen de bucurie
– pete roşii în obrazul său plutind în sus şi-n jos prin aer
deasupra imenselor succese ale unei economii planificate
deasupra vastelor laboratoare care clonează imagini cu vite la banda de muls şi
botul lor umed negru şi roşu
şi numărul de ordine pe centralizatoare EXCEL
şi găinile de pe autostrăzile sedentare care dirijează ouăle
spre angrenajele BIO de împachetat
şi porcii între barele BIO de fier sfâşiindu-şi coada în semn iniţiatic
şi oameni harnici înşurubând piesele minuscule ale maşinăriei timpului
Km de hale laminate feeric şi suprafeţe rulante care curg
într-o stratificare labirintică
– zgomotul uniform şi hipnotic al PROGRESULUI
şi Km urbani de silent people murind singuri în apartamentele lor aseptice
– vecinii fantomatici despre care nimeni nu ştie nimic
în afară de câinii lor castraţi târându-şi burţile pline şi triste reflectate în sticla televizoarelor
unde trăiesc generaţii de octogenari Liberi să voteze
siluetele alterate ale unor lideri care păşesc grăbiţi pe linia orizontului
înconjurându-se cu o ţesătură de ţipete acide
Liberi să privească pupitrele camerei parlamentului unde se lichefiază
şi se rafinează voturile lor în semnul solidarităţii cu poporul
cea mai genială afacere cu Poporul care e un simplu cuvânt
pe care poţi apăsa pentru a goli automatul de monede
– oh zornăiala lor pe care foştii şmecheri de mahala o adulmecă cotrobăind prin reţelele de
socializare
holbaţi la cucoanele gureşe din noile oferte ale companiilor de telefonie mobilă
– TOTUL e întotdeauna NOU şi costă NUMAI –
şi capetele lor aplecate peste ecrane de unde adie
o nouă perspectivă ideologică salvatoare
despre care cele două negrese din anii ’80
cu siguranţă că nu ştiau încă nimic
şi nici nu erau interesate să ştie
nici despre bârfa cu Herta în faţa intrării de la grădina de vară a cinematografului Capitol
în aşteptarea filmului Nobel
– (o nouă sminteală a memoriei) – se spune – rula un film rusesc
unde priveai prin nişte ochelari rotunzi şi negri un film rusesc
– în faţa intrării cinematografului Capitol (un episod de referinţă)
cu Willi, Wagner şi Freundorfer, Herta şi
toată gaşca care mai apoi s-a pus pe murit
în afară de el şi de cele care au urmat
când (sminteală în ordinea memoriei) o maşină Dacia cu trei ofiţeri
l-a luat din zbor de pe stradă
şi au planat împreună abrupt în apartamentul de la etajul 4
– deasupra acvariului cu stoluri de poeme aurii plutind printre foile unor romane
agitate cu burta mare şi neagră
răsucită în sus
valsând printre scrisorile de familie
fotografii colorate palid
şi decupaje de ziar în trombă printre degetele ofiţerilor în civil
răscolind acvariul apartamentului şi depunerile de minuscule excremente ale
problemei de identitate din Epoca Noului Om
întreţinută cu viermişori roşii, pureci uscaţi de baltă şi vitamine de import
zvâcniri de copertă Soljenitîn
scăpate ascuns după lumina pâcloasă a neonului
şi maldărele de fiţuici răspândite fulgerător prin toate cotloanele
în lumina pâcloasă
mirosind a mucegai şi igrasie
a ceai şi ţigări fără filtru
a hrana uscată din bibliotecă
şi a contorsionărilor perverse de rafturi agitate
mâinile plăpânde şi albe şi zburătoare ale ofiţerilor în civil
străbătând unduit ochii rotunzi ai mobilierului
şi sonorul surd şi constant prelins din colecţia de viniluri
şi sonorul surd şi constant din bluesul efemer al casetelor audio
prin anii ’80
şi distorsiuni ale feţelor în aerul rarefiat de la etajul 4 şi salturile
costumelor civile în încăpere
după foi rebele plutind cu lentoare
şi dansul mişcărilor şi-al vocilor care pluteau cu lentoare în încăpere
şi fragmente de cuvinte învălmăşite
şi întrebări fără răspuns
– un deget imens aţintit spre el
şi vapori vagi de manifeste neidentificate
– o bruscă schimbare de cadru în săli de anchetă
şi fragmente de cuvinte învălmăşite
şi întrebări fără răspuns
şi ore în şir de fragmente de cuvinte învălmăşite în sălile de anchetă
şi pasul delicat de pantofi delicaţi ai celor două superbe negrese pe treptele etajelor inferioare
urcând
iar el – se spune – năpădit de o teribilă curiozitate
cum o fi arătând sexul lor umed şi roşu înconjurat de părul pubian
inelat sârmos strivit de o parfumată lenjerie intimă
iar el – se spune – cufundat în materia fragilă şi efemeră a trupului lor
apăsat ca o lentilă peste sălile de anchetă
năpădit de umezeala roşie şi neagră de mai târziu
şi de fragmente de cuvinte care se schimbă mereu
şi multă muzică în urechi
odată cu orele ofiţerilor în civil
repeziţi să şteargă urmele timpului
care curgea în şuviţe subţiri şi roşii prin fisura acvariului său
– inundând sălile de anchetă
şi apoi presimţirea inexplicabilă a unei mereu reîntoarceri
spre vizitele aproape erotice din anii ’80
– negrese superbe urcând scările
– ofiţeri în civil şi săli de anchetă
imense
albe
pe tavanul cărora
pluteau cu burta în sus
colecţiile sale de fluturi şi peşti exotici şi chiar o fotografie
– se spune –
din acea tinereţe captivă unei inexplicabile mereu reîntoarceri
în clipa
când o mulţime din toate cele petrecute
s-au petrecut
şi poate când nimic altceva decât
un graur mare şi negru care se apropie curios de fereastră
până ce acoperă întreaga perspectivă
şi ţiuie din miezul său roşu
o lumina rotundă şi roşie
care se tot apropie şi acoperă întreaga perspectivă
care şi ea se apropie
şi – se spune – îi ţiuie în ochi până la senzaţia de
ţipăt

Şi ţipătul

 

din volumul În căutarea lui Tank Man (2017)


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (din 2010) și al Casei de editură Max Blecher (2010) și vicepreședinte al PEN România (2019). A publicat șase volume de poezie (primul – „Păpușarul și alte insomnii” – în 2003, iar cel mai recent, antologia „Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017”, în 2017, reeditată un an mai târziu) și a tradus șase cărți de proză și patru de poezie (Kurt Vonnegut, JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun, Philippe Claudel, Gheorghi Gospodinov, Gökçenur Ç. ș.a.). Ediții ale cărților sale au apărut în traducere în Austria (2012), Serbia (2015), Turcia (2015) și Bulgaria (2017). A editat și îngrijit mai multe antologii de poezie recentă și contemporană (generația războiului, Vasile Petre Fati, Andrei Bodiu, Constantin Abăluță, George Vasilievici).