Michel Deguy este un poet francez, născut în anul 1930, așadar proaspăt nonagenar, laureat al mai multor distincții literare importante din Hexagon, cum ar fi Premiul Max Jacob (1962), Marele Premiu Național pentru Poezie (2000) sau Marele Premiu al Academiei Franceze (2004). De asemenea este și un profesor reputat, predând o lungă perioadă de timp literatura franceză la Université Paris VIII (Saint-Denis). Poezia sa este cunoscută publicului cititor din România, grație volumului Poeme, apărut în anul 1995 la Editura Univers, care conține o selecție de texte traduse de Ștefan Augustin Doinaș, Virgil Mazilescu și Aurel Rău. Ediția publicată de Editura Tracus Arte în anul 2019 reia precedenta antologie, adăugându-i alte poeme, tălmăcite, de această dată, de Gabriela și Constantin Abăluță, Dinu Flămând și Dumitru Țepeneag. Volumele originale din care au fost antologate poemele lui Michel Deguy sunt următoarele: Fragment du cadastre (1960), Poèmes de la Presquîle (1962), Biefs (1964), Ouï Dire (1966), Actes (1966), Figurations (1969), Le Tombeau de Du Bellay (1973), Jumelages (1978), Donnant donnant (1981), Gisants (1985), À ce qui n’en finit pas (1995) și Poèmes et Tombeau pour Yves Bonnefoy (2018).

Principala temă a gândirii poetice auctoriale, așa cum reiese din antologia de față, este eterna luptă existențială dintre lumină și întuneric – un adevărat fir roșu care străbate întregul itinerariu creator al lui Michel Deguy, indiferent de diversitatea formulelor de expresie adoptate, în consonanță cu mutațiile stilistice și estetice pe care le-a suferit poetica sa de-a lungul timpului. Acest „război fratricid” dintre lumină și întuneric – cele două nefiind, în fond, decât fața și reversul vieții fiecărui om – este surprins foarte concis și deosebit de plastic în versurile „În inima nopții ziua/ Noaptea nopții cunoaște/ O stea mai strălucitoare”.

De asemenea, pot fi indentificate cu ușurință două metafore recurente, puternice ca valoare stilistică, ce însoțesc, de-a lungul celor douăsprezece volume enumerate mai sus, fiecare dintre cele două fețe ale „monedei” vieții. Astfel, „lumina” este reprezentată, atât fizic, de astrul solar – „Soare, oală de jar în care prinde rădăcini frunzișul/ pe care-l parcurg picioarele noastre/ Căci e ca înainte de om”; „Viața cum un câmp inegal/ gal/ și câmpul/ cum un olog ce-i purtat de soare” – cât și metafizic, de perioada copilăriei – „Dar dacă nu ar exista decât veselia copilului născută/ o dată cu ziua”; „Albastrul soarbe ca pe-o pată/ Albă cerneala norilor de vată/ Copilandrii sunt și ei/ Drumul meu de țară”; „Poezia e alchimie a verbului dacă credința/ Revenind ca de la Paracelsus la copiii cu șotron/ Joacă poemul figurativ/ Pentru un testament reînnoit”.

În contrapartidă, „umbra” este reprezentată de două entități metafizice, care, pe cât sunt de greu de prins în chingile concretului obiectiv, pe atât sunt de „apăsătoare” asupra vieții subiective. Acestea sunt durerea – „Aici zac serile memorabile/ Când cea mai mare durere/ Își așteaptă la drum crucea spânzurătoare/ Când cea mai mare durere își așteaptă locuința/ În suflet/ Și pentru a o pregăti/ Se lasă precedată de plecări și de dolii” – și bineînțeles, necruțătoarea, implacabila moarte – „Aici e grădina mărmurarului,/ Cetate de pitici dughene bombardate/ Prin groapa cu gură de umbră/ Un mort pătrunde în centrul pământului”; „Hambarele cerului se umplu/ Moartea în mâna ce zace se trezește”; „Dolii lăcuite, renașteri plăpânde, amneze/ Și mut bătrânul din noi de atâta amar de vreme/ Supraviețuiește fără durere pe cadavrele de copii”.

Un aspect deosebit de interesant este că aceste metafore, interfețe ale unicei teme despre care am vorbit la începutul acestei cronici, se regăsesc pe toată durata antologiei de față, deși, la o privire mai atentă, se poate observa că momentul 1966 marchează o falie estetică majoră în creația lui Michel Deguy. Astfel, dacă poemele selectate din primele trei volume sunt impregnate de realism și naturalism, putând fi considerate drept descrieri a unor fapte de viață, cu bune și rele, desfășurate în decoruri rustice, idilice, menite să pună accentul pe realitatea exterioară, obiectivă: „Am așteptat, așa cum un amant pe câmp își dă întâlnire sub mărul țeapăn, și în iarba care pălește așteaptă toată după-amiaza sub tone de nori”, începând cu selecția din volumele următoare putem vorbi despre o poezie modernă și chiar postmodernă, caracterizată din punct de vedere estetic și stilistic prin construcții eliptice, aflux de neologisme și intertextualitate, referințele culturale din sfera mitologiei și a religiei, ce „pigmentează” întregul univers poetic al lui Deguy începând cu anul 1966. De asemenea, se poate lesne observa cum accentul se mută pe subiectivitate, temele și maniera de abordare a acestora venind din sfera filosofiei existențialiste propusă de Jean-Paul Sartre: „Ca întotdeauna Baudelaire spune adevărul și e de ajuns să-l iei ca atare, fără intrigă polițistă, fără glosă psihologică,fără expresionism, incipitul din Vinul asasinilor – să-l citești fără alcool – ca să-l înțelegi./ Soția mea e moartă, iar eu sunt liber./ Liber de ce; liber pentru ce…liber, de această libertate de care cei doi, unindu-se, își făgăduiau să se lipsească (…)/ Liber de-a recunoaște în sfârșit ireparabilul”.

Așadar, Michel Deguy ni se înfățișează ca un poet deosebit de complex, un poet-filosof, un aventurier pe marea învolburată a Poeziei, care însă deține toate meșteșugurile necesare pentru a o îmblânzi și a o supune – fapt ce este cât se poate de firesc, având în vedere că acesta și-a pus întreaga viață în slujba creației lirice. Prezenta antologie poate fi privită și ca o hartă pe care au fost inscripționate principalele borne poetice pe care Michel Deguy le-a cucerit de-a lungul îndelungatei sale cariere literare.

Michel Deguy, „Poeme”, Editura Tracus Arte, 2019, 126 pagini.

Gisanți

(A face din gisanți o înviere. La ce?)
Mai bine să vindeci zilnic nevindecabilul
(Pontiful acela vorbea de un duh al învierii)
ca un medic din Jaffa, să forțezi moartea
să-și rafineze lipsa de luciu, această zi aceeași
pe care-o știm, ca un copil care se deghizează
după surpriza deșteptării, sub masca lui de înviat
Cred că ceva ca un aer de înviere
lucrează împreună cu moartea și că trebuie ca poemul
a cărui spusă poartă mai mult decât cuprinde
luând lucrurile prin heteronimele
altui lucru pe care-l dorește
să spună despre poezie că tot Ce voi legați
în numele ei va fi legat pe pământ

(traducere de Ștefan Aug. Doinaș)

Autobio

Peterson-ul meu e cartierul Luxembourg
o duzină de cotituri
unde mă-ntorc zi de zi
nu fac din ele subiect de poem

Filmul înlocuiește ceea ce poezia pretinde a fi:
reflex pe apă solubil pieritor

În inima nopții noaptea
Insomnia tainic
lasă moștenire noaptea zilei

(traducere de Gabriela și Constantin Abăluță)

Michel Deguy | Credit foto: Phil Journé


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Absolvent de teologie şi pasionat de literatură. A debutat cu volumul de poezie „Patruzeci și unu. Eu, surdo - mutul" (editura Tracus Arte, 2018), apărut în urma câștigării concursului de debut în poezie „Traian T. Coșovei". A mai publicat poezie, cronică de carte, eseu literar și teologic în diverse reviste culturale printre care: Timpul (Iași), Convorbiri literare (Iași), Tribuna (Cluj), Urmuz (Câmpina), Revista Noua (Câmpina) si Poesis International (București).