Zece cărți de referință ale literaturii române. O pleiadă de personaje care, de două secole încoace, au canonizat o anumită viziune asupra femeii și feminității. Iubita, Ingenua, Inaccesibila, Mama, Fiica, Soția, Gospodina, Adulterina – tipuri umane care, în operele reunite în această colecție, capătă concretețe în măsura în care corespund unui anumit „ideal de feminitate“ stabilit ex cathedra de bărbați. Așa s-ar rezuma noua colecție a Editurii Publisol: FeminIN.
Studiile introductive cu care se deschid toate volumele colecției încearcă să deconstruiască această imagine care s-a perpetuat în literatura română, propunând, în același timp, și noi chei de lectură. Scopul e ca operele trecutului să se poată reconecta, în măsura posibilului, atât cu prezentul literaturii, cât și cu realitatea socială.

1 Anton Holban – Ioana (prefață Daiana Gârdan)
2 Gib Mihăescu – Rusoaica (prefață Mihnea Bâlici)
3 Ioan Slavici – Mara (prefață Daiana Gârdan)
4 Garabet Ibrăileanu – Adela (prefață Cătălina Stanislav)
5 Liviu Rebreanu – Adam și Eva (prefață Roxana Chiorean)
6 Sofia Nădejde – Patimi (prefață Ștefan Baghiu)
7 Gib Mihăescu – Donna Alba (prefață Lucia Țurcanu)
8 Anton Holban – Jocurile Daniei (prefață Daiana Gârdan)
9 Mihail Sebastian – Femei (prefață Mihai Iovănel)
10 Panait Istrati – Chira Chiralina (prefață Emanuel Modoc)

Poetul Răzvan Andrei, inițiatorul acestui proiect, ne-a răspuns la câteva întrebări despre colecția FeminIN:

Cum crezi că va percepe cititoarea contemporană volumele din colecție, după ce va citi prefața fiecărei cărți?

Sper că cititoarele (și publicul, în general) vor sesiza faptul că prefețele care însoțesc toate volumele colecției încearcă să se poziționeze critic (și dintr-o perspectivă actuală) față de operele pe care le iau în discuție. Acesta a fost motivul principal pentru care am vrut ca aceste cărți să aibă și mici studii introductive. Cu câteva excepții, toți autorii colecției sunt prezenți în programa școlară (cu texte incluse în seria de la Publisol, sau cu alte opere, nu contează). Ei bine, n-am vrut să publicăm doar operele ca atare, pentru că acestea există deja pe piață. Am vrut să vedem – și e numai o încercare, trebuie spus acest lucru! – în ce măsură autorii canonici sau, mă rog, cei foarte cunoscuți pot fi citiți și altfel decât ne-au obișnuit manualele. Demersul acesta nu-i altceva decât un fel de a pune cunoscuta întrebare „Cât de actuali sunt scriitorii clasici?” Altfel spus: îi putem recupera pentru a-i include în dezbaterile noastre contemporane privitoare la chestiuni care ne preocupă în cel mai înalt grad sau sunt doar niște exponate de muzeu și cam atât? Merită să-i ținem în manuale numai pentru „valoarea estetică” a operelor lor sau au și un alt gen de relevanță? Ei bine, așa cum arată și prefețele, acești autori sunt încă relevați – fie și pentru a sesiza ce au omis, unde nu s-au ridicat la înălțimea vremurilor lor și unde „au căzut sub vremi”, vorba cuiva.
Mai trebuie spus un lucru. Niciuna dintre prefețele incluse în colecție nu desființează autorii pe care-i discută. Cu o singură excepție (Mihnea Bâlici despre Gib I. Mihăescu), poate, nu contestă nimeni că autorii sunt scriitori de primă mână. Să ne gândim în ce paradox s-ar afla o editură care ar publica o carte despre care să scrie pe copertă că nu valorează nimic sau că e de neglijat. Prefețele respective nu le anulează autorilor valoarea. Tot ce și-au propus tinerii critici și cercetători acolo e să încerce să găsească legături între subiecte, teme, motive, abordări ce par depășite și chestiuni care ne interesează pe noi, azi.

După ce criterii au fost aleși cele/cei care au scris prefețele?

Aici, meritul e al lui Ștefan Baghiu, cel care m-a ajutat și cu care m-am consultat. Și căruia îi mulțumesc pentru sprijin și încurajare (tot el e cel care mi-a recomandat să publicăm romanul Sofiei Nădejde). I-am spus că vreau să mă ajute să găsesc o mână de tineri critici și cercetători care să aibă expertiză în chestiuni care țin de literatura română și care să gândească outside the box astfel încât să poată scrie inteligent, cu nerv și avizat despre cărțile selectate. Le-am prezentat celor recomandați proiectul și au fost de acord să scrie. Șase prefețe sunt semnate de femei, cinci de bărbați.

Care e cartea ta favorită din colecție și de ce?

Chira Chiralina. Pentru că e despre dragostea pătimașă, despre nebunia noastră balcanică și despre tabuuri. Și pentru că în această carte apare și unul dintre primele personaje gay din literatura română. Dacă tot suntem aici, vreau să-ți spun că Publisol e, după câte știu, și prima editură din România care se declară LGBTQ – friendly and acts accordingly. Pe toate copertele cărților în care apar personaje LGBTQ sau în care se discută subiecte ce privesc comunitatea (și există destule în portofoliul nostru – vor apărea în perioada următoare) vom pune un curcubeu micuț. E felul nostru de a-i ajuta pe cititorii din comunitate să găsească mai ușor, cel puțin în portofoliul editurii noastre, cărți cu personaje sau dezbateri care-i privesc în mod direct.

Deși colecția se numește FeminIN, în cadrul acesteia există o singură autoare. De unde acest dezechilibru, având în vedere că scriitoare clasice pentru literatura feminină au trăit și cu zeci de ani în urmă? Mă gândesc la Hortensia Papadat-Bengescu, dar mai sunt și altele.

Acest dezechilibru – pe care nu mă feresc să-l recunosc și care m-a frustrat încă de când ne-am hotărât să facem această colecție – e cauzat de Legea drepturilor de autor. Asta-i situația și nu prea avem ce face. Atunci când un editor vrea să publice o carte, trebuie să se intereseze mai întâi cui să-i plătească drepturile asupra operei. Nu publică nimeni o carte doar pentru că vrea să o publice. Mulți dintre autorii mari sunt deja publicați de alte edituri. Acesta-i și cazul Hortensiei Papadat-Bengescu și al altora. Drepturile de autor sunt pe la alte edituri.
Există și situația în care autorul e mort de mai bine de 70 ani. În acest caz – și dacă respectivul nu și-a lăsat drepturile moștenire cuiva anume –, operele pot fi publicate liber, de oricine. De la moartea Hortensiei au trecut numai 66 de ani. Abia peste patru ani o va putea publica oricine.
Puțin în afara discuției, dar în strânsă legătură cu tema: la fel e cazul și cu scriitori din alte limbi, pe care noi (și cam toată lumea) îi considerăm clasici, dar care nu pot fi publicați liber. Am avut la un moment dat în minte să facem o colecție de literatură universală cu micile mari opere ale lumii (Lolita, De veghe în lanul de secară, Ferma animalelor, Alte glasuri, alte încăperi, Vineri sau Limburile Pacificului, Greața etc.) în traduceri noi. Dar pentru că aceste opere nu sunt încă libere de drepturi, nu le putem da la tradus. Evident, aceste cărți au fost publicate de alte edituri și de obicei aceleași instituții gestionează un autor mare zeci de ani. Însă, această situație duce la o problemă de natură culturală: autori cum sunt cei care au scris operele amintite mai devreme circulă pe piață, în aceeași traducere, și câte două, trei decenii, poate și mai mult. Cultura adoptivă a autorului respectiv este, deci, văduvită de noi traduceri pentru lungi perioade de timp. Trist! Dar așa stau lucrurile.
Dar să revenim. Ne-am gândit cam așa: vrem o colecție de cărți din literatura română, pe care să o legăm de Ziua Internațională a Femeii. De aici numele seriei.
Apoi, cărțile ar fi trebuit să fie din canon sau destul de aproape. Suntem o editură mică și nu avem mijloacele necesare unei edituri consacrate de a impune un autor necunoscut. Aici nu-i vorba de profituri. Ca să funcționeze, editurile trebuie să-și vândă cărțile. Ca să poată vinde cărți valoroase și care ies dintr-o anumită linie, sunt obligate să o facă prudent. Prudența aceasta ne-a făcut și pe noi să gândim proiectul FeminIN echilibrat: pe de o parte, operele clasice, pe de alta prefețele „altfel”.
Cum am selectat operele? Am vrut cărți cu personaje centrale femei și, dacă se putea, volume care să aibă chiar numele personajului feminin pe copertă. Am vrut scriitoare – numai scriitoare – dar n-aveam la dispoziție în literatura română opere care să corespundă criteriilor de eligibilitate pomenite mai sus (să fie și cunoscute, să fie libere de drepturi sau drepturile de autor să fie disponibile). Am integrat, însă, în colecție, romanul Patimi de Sofia Nădejde. Și, pentru editura noastră, e o mare cinste să avem ocazia să reedităm, după atât timp, această carte (a apărut în 1903!) a unei scriitoare care abia acum e redescoperită de public.


Răzvan Andrei s-a născut în 1981, la Galați. A absolvit Seminarul Teologic Ortodox din Galați, apoi a urmat cursuri de Filozofie și Istoria și Teoria Artei la București. A lucrat în presa locală și centrală. În prezent, este redactor-șef al Editurii Publisol. A colaborat, de-a lungul timpului, cu Adevărul literar și artistic, Verso, România literară, Luceafărul, Idei în dialog, Scena 9 și Poesis internațional. A citit versuri la cenacluri și cluburi de lectură ca: Nepotu’ lui Thoreau, Institutul Blecher, Nocturnele de poezie ARCEN și Lit out loud. În 2018 i-a apărut volumul de poezii Jazz pentru iguane și alte poeme (Editura BrumaR). Ediția a doua, revizuită și adăugită, a apărut în 2019, la Curtea Veche Publishing.