Romulus Bucur (n. 1956, Arad) a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1980). Membru al Cenaclului de Luni, publică în volumul colectiv Cinci (1982, împreună cu Mariana Marin, Bogdan Ghiu, Alexandru Mușina și Ion Bogdan Lefter). În același an devine membru al grupului de film experimental „Atelier 16” (cunoscut ulterior drept „kinema ikon”). Debutează cu Greutatea cernelii pe hârtie (1984), volum urmat de literatură, viață (1989), Dragoste & Bravură (1995), Cîntecel(e). Fast-food Poems (1998), antologia Poeme alese (1975-2005) (2008), O seamă de personaje secundare (2009), Arta războiului. poeme vechi și noi (2015), Opera poetică (2017) și Odeletă societății de consum (2018). De asemenea, este autorul volumelor de eseuri Poeți optzeciști (și nu numai) în anii ‘90 (2000), Imaginea de sine a evreului român: Mihail Sebastian și N. Steinhardt (2013), Glose (2017) și al monografiei Mihail Sebastian sau despre inconvenientul de a te fi născut evreu (2007). Doctor în filologie al Universității București cu teza O cercetare asupra raporturilor dintre vizual și auditiv în poezia modernă (2003), predă la Facultatea de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov.

Fără să fie inițial înregistrat ca unul dintre autorii de primă linie ai optzecismului (afirmație ce trebuie, desigur, nuanțată, căci legendara Cinci se deschide cu douăsprezece texte semnate de Romulus Bucur), poetul a impus prin constanță și continuitate, impunându-se de pe la sfârșitul anilor ’90 ca una dintre prezențele cele mai apreciate de cei de după 2000. Cu profilul său zen, de o asumată și naturală rezervă, lucru mai rar într-o cultură a ego-ului hipertrofiat, Romulus Bucur a impus o poetică a simplității și a gestului aparent banal, a deriziunii și a voitei inexpresivități, amintind de William Carlos Williams (poet care a stat și el multă vreme în umbra contemporanilor săi mai explozivi și mai spectaculoși, pentru a deveni, de prin anii ’40-’50 ai secolului trecut, o referință majoră a poeziei americane). Fără pretențiozități, elanuri falsificate și, mai ales, fără să dea vreodată impresia că s-ar lua prea în serios, Romulus Bucur e un poet care își ascunde cu inteligență precedențele, care joacă excelent pe partituri în care subtonurile fac muzica și care a schimbat în ultimii treizeci de ani mai multe „piei” decât se crede în general, la o lectură mai neatentă a corpusului său poetic.

De la primele sale poezii din Cinci și Greutatea cernelii pe hârtie, despre care Radu G. Țeposu scria în Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă că „Fluxul evocării e purtat de tensiuni subterane, într-o alternanță studiată, rumoarea are mereu un aer complice. În plină evocare, se deschide o fantă neprevăzută prin care trece frigul surprizei (…)” până la Odeletă societății de consum, în care Cosmin Ciotloș remarcă un poet „adânc metafizic”, ce „alege întotdeauna calea practică. A exercițiului spiritual, a meditației, a koanului”, Romulus Bucur parcurge și circumscrie pe cont propriu una dintre orientările cele mai relevante ale poeticității românești din ultimele patru decenii.


să speli vasele la șase dimineața

să speli vasele la șase dimineața
nu e cel mai plăcut lucru din lume dar
ai citit undeva că e un bun exercițiu meditativ
o cale spre autodisciplină chiar
așa că te gândești la ascultări
la un film sovietic văzut pe timpuri
în care un brav ostaș al armatei roșii
bate coclaurii caucazului în căutarea
unui maestru de sambo
                                    și când îl găsește acesta
îl trimite pe malul râului cu un ceaun
nespălat probabil de decenii
spunându-i să se întoarcă
                                    pentru a-și începe ucenicia
doar după ce l-a făcut lună
să speli vasele în general
nu-i o îndeletnicire prea plăcută
chiar dacă unii din asta trăiesc
                                    iar alții
au practicat-o cel puțin ca pe un
job temporar
să speli vasele e oricum mai bine
decât să faci ordine prin cameră
nu riști să dai de vreo fotografie
cu tine și frate-tu
când erați copii
și să realizezi că de fapt
el a murit acum trei săptămâni

din Arta războiului (2015)


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (din 2010) și al Casei de editură Max Blecher (2010) și vicepreședinte al PEN România (2019). A publicat șase volume de poezie (primul – „Păpușarul și alte insomnii” – în 2003, iar cel mai recent, antologia „Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017”, în 2017, reeditată un an mai târziu) și a tradus șase cărți de proză și patru de poezie (Kurt Vonnegut, JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun, Philippe Claudel, Gheorghi Gospodinov, Gökçenur Ç. ș.a.). Ediții ale cărților sale au apărut în traducere în Austria (2012), Serbia (2015), Turcia (2015) și Bulgaria (2017). A editat și îngrijit mai multe antologii de poezie recentă și contemporană (generația războiului, Vasile Petre Fati, Andrei Bodiu, Constantin Abăluță, George Vasilievici).