Simon Bettina s-a născut în 1990, la Miskolc. Anii copilăriei și ai studiilor preuniversitare și i-a petrecut la Pécs, după care a urmat cursurile de Istoria artei ale Universității ELTE din Budapesta. A publicat în numeroase reviste literare maghiare, dar și în câteva din străinătate, marcându-și debutul editorial, în 2018, cu volumul Strand (Ștrand). Apărut în colecția de poezie a editurii JAK (Cercul literar József Attila), acesta reprezintă sursa prezentelor traduceri.


Ești o mașină de poezie

De ce nu scriu ceva important,
m-a întrebat pe un ton ranchiunos,

cu apropo: pe tine oricum te inspiră totul!
Bine, dar în timp ce scriu mereu mi se face foame.
Să scriu ceva important, sau despre o temă importantă?
S-o fi referit la a doua, dar m-a scos din sărite din prima.

Ba cel mai bine ar fi, zice, să-mi găsesc
o utilitate. Aici are în vedere lumea,
nu pe mine: aș putea face și eu ceva,
dacă tot sunt aici. Ceva util, așa cum
era munca în concepția
socialiștilor:
un gând rotund

din armonizarea continuă a elementelor
scop, timp și corp. Iar asta ar fi
gutuia cândva tare ca piatra
și care, în timp, s-a tot putrezit.

Curat

Cel mai mult îmi place când am în față o carte deschisă,
care nu e integrala Pilinszky 1.
Ci orice altceva ce n-am citit.
Ar fi ca și când mi-aș uita gelul antibacterian la mama
și ea l-ar găsi. (În baie, să zicem –
oricum, o treabă inutilă, asemeni citării
din Pilinszky într-un poem care-l evocă pe Petri 2.)
I-ar deschide capacul și substanța ar nedumeri-o,
n-or mai fi întâlnit așa ceva mâinile ei.
Poate că asta ar bucura-o cel mai mult,
și nu eu, așa cum obișnuiește să mintă.
Sunt curioasă dacă, după toate astea, ar spune
că bucuria ei supremă e gelul primit de la mine.
Dar să vorbim de poeme, că ele-s
mai importante, sau despre substanța
asta dubioasă uscându-se subit. Mâinile mi-s
mai curate acum, fără să pricep de ce,
așa că o iau cu mine mereu, o păstrez
aproape fiindcă mă liniștește.
Numai că uneori, în timpul lecturii,
îmi place să mă ating, și nu prea
se nimerește să mă aflu la baie.
Iar mama s-ar muta în sfârșit într-unul
din poemele mele, i-am dat multe șanse
în volumul meu Ștrand. Înainte mi-aș lua rămas-bun de la ea,
și întâlnirea asta ar fi ca și cum aș vedea-o întâia oară,
ca gelul antibacterian în loc de spălatul pe mâini.


[1] Pilinszky János (1921–1981) a fost unul dintre cei mai apreciați și influenți poeți maghiari ai secolului XX. Opera sa include, totodată, volume de proză, eseu respectiv teatru.

[2] Petri György (1943–2000) a fost un poet, traducător și jurnalist maghiar. Este considerat de către mulți critici cel mai de seamă reprezentant al generației de scriitori maghiari ai anilor ’70. Opera lui a avut un impact major asupra poeților generațiilor mai tinere din Ungaria și a fost tradusă în numeroase limbi europene.

Zece afirmații adevărate

Am vizitat-o pe mama,
dar am găsit o fotografie în locul ei.
M-am hotărât să-i scriu o poezie.

O strig, după care, succint,
ca și cum aș sădi cepe în grădina frontală,
dezvolt: pentru ultima dată vin.

De-acum voi avea mult mai multe de făcut.
Voi ajuta adulți străini
să-și aducă aminte copilăria,
iar celor ce n-au avut voi inventa eu una.

Dar încet, pe măsură ce apar pacienții fumători
dând târcoale spitalului, se transformă-n scrisoare,
și o spun mai departe, ca pe-o poezie.

Scrisoare către psihologul meu

Terapia s-a încheiat, dar eu continui
să-mi fac temele pentru psiholog.
Azi, de exemplu, i-am scris că sunt bine,
deși nu mi-a trecut de tot anxietatea
cauzată de faptul că nu-mi citește scrisorile.
Firește că de când s-a încheiat terapia, nu îi trimit
ce scriu, spaima asta are treabă cu trecutul,
cu toate că abia acum și-a intrat în drepturi:
niciodată nu va afla ce am descoperit, o fi
ținând și asta de terapie.

Acum zece ani scriam o nuvelă despre o mare
de coji de ouă. Scenă de bucătărie cu două personaje.
Unul spală vase, celălalt nu observă că primul plânge.
S-ar putea crede despre ei că-s bărbat și femeie,
dar de fapt e vorba de un copil și de maică-sa.
Într-un cuplu dominat de agresiune victima se simte
ca și cum ar trebui să pășească pe coji de ouă zi de zi,
am citit asta în cartea recomandată de psiholog.

După ce mama termină cu vasele, copilul
rămâne în bucătărie cu sentimentul înfrângerii.
La cenaclu am fost sfătuită să mai tai din imagini.
Flăcări albastre, ochi de aragaz. Pe pervaz, borcan cu mâncare fiartă.
Șapte ani și clozapină. Suspiciunile blocului de vizavi.
Mama își face cafea. În timp ce-o bea, privește faianța,
iar pinguinul de pe perete, pe ea. Hai c-am tăiat și partea
cu cojile de ouă.

Traducere și prezentare de Mihók Tamás


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Poet și traducător literar. Autorul volumelor: „Șantier în rai” (2013), „winrar de tot” (2015), „cuticular” (2017) și „cuticulum vitae” (în limba maghiară, 2017).