Sorina Rîndașu are 17 ani și e genul de adolescent pe care-l vezi la fiecare concert sprijinind gardul din fața scenelor. E elevă la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava și membră a Casei de Poezie Light of ink, unde mai moderează câte o seară de poezie cu Vlad Sibechi, între două-trei pahare de vin. A publicat în câteva reviste literare și a luat câteva premii (și cel mai probabil banii aceia s-au dus pe cărți și pe bilete la concerte care s-au anulat deja).


balance in wakefulness

cu ce ne-au ajutat fericirile injectate împotriva voinței lor
când ne-am pierdut controlul

n-o să mă crezi, suntem oamenii aceia fără intimitate
care și-au ratat toate șansele

zicem că e bine și dorințele ascunse ne ajung din urmă
pentru fiecare rămâne un moment de tăcere în plus

zicem că e rău și lăsăm pereții să frângă os după os
până nu rămâne decât echilibrul din starea de veghe

zile la rând ne purtăm rănile deasupra hainelor
ca pe niște lanțuri expuse metodic

construim corăbii din bețe de înghețată și spunem că în ele
ne vom asfixia singurătățile pe rând

prietenii noștri, părinții noștri s-au îndepărtat cu precizie
și în urma lor n-a rămas niciun mecanism de reparat

odihnă

am primit cu brațele deschise
zilele în care n-am aparținut nimănui
și le-am numit odihnă.

înainte să întrebi, sunt în același loc.
podelele m-au respins de prima dată. m-au
aruncat în sus ca pe o grămăjoară de cârpe.

oamenii locului m-au primit în sânul lor și
nu m-au întrebat niciodată de unde vin.
nu-mi știu nici măcar numele.

toate lucrurile pe care le-am adus
sunt identice.
mi-am lipit fața de fiecare până
mi-a fost bine, apoi
le-am clădit într-un colț al casei
cât să nu stârnească nicio reacție.

*

am alergat cât de repede am putut și nu
m-a costat nimic.
am băut krzepkie departe de tine și nu
m-a costat nimic.
am urmărit insule de ciment înghițind totul în jur și nu
m-a costat nimic.

**
în fiecare zi mă ascund în bucătărie după
ce toți adorm. mirosul de tei și foamea
întotdeauna se împletesc fără voie.

niciun zgomot, nimeni care să respire
odată cu mine.

doi mutanți nepricepuți

totul e calm în lumea mea totală și nemișcată”
(dan sociu)

petrecerile noastre se țin în vagoane de marfă.
de la o vreme suntem doar noi două, împărtășind câteva povești.

există un oraș în care se înserează chiar acum. cineva
s-ar putea gândi la același lucru odată cu mine/ cineva
ar putea construi un oraș numai pentru mine/ cineva
ar putea fi fericit într-un oraș numai cu mine.

*
mă îndepărtez de ferestre.
fumez și am încredere în
degetele care mângâie cea de-a doua casă.
e confortabil când totul curge firesc,
fără consecințe imediate.

exteriorul acestui cadru e lipsit de importanță.
interiorul acestui cadru ne transformă în
doi mutanți nepricepuți.

când începe ploaia și hainele se lipesc de noi,
căutăm alt corp părăsit sub care să
ne facem praf.

totul rămâne la o privire în urmă.
totul rămâne pregătit ca și când, foarte repede,
ne-am întoarce.


O sintagmă-cheie care te defineşte, în scris şi/sau în viaţă…?

Sorina Rîndaşu: Chiar nu mă pot gândi la o sintagmă care să mă definească, în schimb o să mă folosesc de o bucată dintr-un text al Luminiței Amarie:

(sunt încă aici
destul de tânără)
arunc totul în aer

Ce a însemnat această izolare anti-pandemică pentru poezia ta?

Sorina Rîndaşu: Cred că izolarea m-a făcut mai degrabă să mă raportez diferit la poezia altora decât la a mea, pentru că am citit mult și n-am scris mare lucru. Scriu destul de greu, indiferent dacă am sau nu libertatea să-mi părăsesc casa.

Mi-am propus acum câteva săptămâni să dispar complet din online pentru o perioadă, dar n-am reușit mai mult de câteva zile, au apărut alte lucruri și m-am întors pe radar. Probabil o să repet chestia asta, îmi dă un tip de liniște de care mi se pare că am nevoie, atunci poate o să reușesc să scriu, sau măcar să trag de ideile pe care le-am salvat pe undeva.

În schimb, în perioada asta am învățat să-mi acord timp. Pentru că întotdeauna regret când mă grăbesc să public pe undeva sau să le arăt cuiva înainte să capete o formă cu care să fiu de acord pe termen lung.

Eşti co-organizatoare a maratonului de poezie şi a festivalului SAD (Zile și Seri de Literatură Doinaș). Aş vrea să povesteşti puţin despre aceste experienţe. Şi tot legat de subiect – crezi că evenimentele online de acest gen pot fi un substitut viabil, pe termen lung, pentru cele clasice, offline?

Sorina Rîndaşu: Maratonul de Poezie a fost, pentru mine, una din puținele surprize plăcute ale acestui an. A pornit de la o discuție într-o dimineață și s-a finalizat cu o echipă cu care aș colabora oricând (Toni Chira, Antonia Mihăilescu, Savu Popa) și cu peste 100 de poeți care ne-au acceptat invitația.

Cât despre SAD, este genul de eveniment pe care abia aștept să-l trăiesc și pe viu. M-a bucurat încrederea pe care Lia Faur ne-a acordat-o, iar timpul pe care l-am avut la dispoziție ne-a transformat în ceva mai mult decât o echipă care nu s-a întâlnit niciodată în afara conferințelor de pe zoom.

Evenimentul în sine a fost dincolo de orice așteptare. Am spus-o și în alte contexte, dar nu ai cum să organizezi ceva ca SAD și să nu fii fericit multe zile după ce se termină.

Nu cred că evenimentele online le pot substitui pe cele în carne și oase. E altfel să fii acolo, înconjurat de oameni cu care poate n-ai schimbat o vorbă niciodată, dar pe care i-ai citit. Să auzi textele poetului acela care-ți place ție fără să ai un ecran în față. Să poți cânta odată cu solistul preferat toate piesele alea care te-au rupt în două la un moment dat, chiar din fața scenei. E complet diferit, ar fi păcat să renunțăm la asta. 

Sorina Rîndaşu | Credit foto: Ana Ungureanu


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.