Antologia de versuri „Pătratul negru” (Editura EIKON, 2020), tradusă și prefațată de profesorul Constantin Geambașu, oferă cititorilor români o selecție de poezii din cele mai importante volume semnate de Tadeusz Dąbrowski: Te Deum (2005), Pătratul negru (2009), Între (2013) și Mijlocul cuvântului (2016). Poetul și eseistul polonez născut în Elbląg s-a impus atenției criticii cu placheta Wypieki (Prăjituri, 1999), în care se profila capacitatea tânărului autor de a „demonta formule nepoetice devenite clișee” (Józef Baran), și mai ales cu Czarny kwadrat (Pătratul negru, 2009), care aducea cu sine – la un deceniu distanță și după alte două volume ce confirmau înnoirea substanțială a limbajului artistic (e-mail, 2000; mazurek, 2002) – schimbarea perspectivei poetice și reconfigurarea propriei viziuni asupra lumii.

O coordonată a poeticii lui Tadeusz Dąbrowski este dată de orizontul cultural al scriitorului, de disponibilitățile liric-reflexive prinse într-o „formulă de reflecție metafizică deplin racordată la sensibilitatea contemporană” (Jarosław Klejnocki). Fără îndoială, titlul Pătratul negru, prin sugestia directă la supremația reacțiilor afective pure și la un soi de încifrare a imaginii de tipul celei pe care Kazimir Malevici ar fi definit-o cu un secol în urmă drept „icoana neînrămată” a timpului său, prefigurează conținutul latent al versurilor dąbrowskiene. Potrivit criticului literar Piotr Śliwiński, în această etapă a creației se remarcă „situarea fermă de partea valorilor perene” și preocuparea autorului pentru continuitatea tradițiilor fundamentale ale culturii.

Dąbrowski este un artist al cuvântului care vădește un real interes pentru finalitatea axiologică a actului scrierii, dar și pentru validarea estetică a realității de dincolo de limbaj, după cum semnalează profesorul Constantin Geambașu în cuvântul introductiv Tadeusz Dąbrowski între cotidian și metafizic: „Un loc important în fiecare ciclu revine creației, în speță poeziei, importanței cuvântului. Transpare deseori neîncrederea în țesătura artificială a cuvintelor, dorința de a pătrunde într-un univers autentic”. De altfel, referindu-se la noul volum de versuri (Scrabble, 2020), Adam Zagajewski subliniază și aptitudinile reportericești ale poetului, precizând că una dintre liniile de forță ale creației dąbrowskiene rezidă în „temperamentul caracterizat printr-un realism de sorginte poetică capabil să reveleze, nu să condamne”, precum și să ofere – grație forței extraordinare de concentrare a ideilor – un răspuns adecvat la absurdul lumii contemporane.

Poezia lui Tadeusz Dąbrowski – remarcabilă prin bogăția formelor poetice, torentul sinesteziilor, limbajul familiar și simplitatea expresiei ce contrastează cu tematica transplantată în structuri arhitectonice de o diversitate uimitoare – cultivă energiile pasionale, spațio-temporalitatea spirituală, metafizicul reactualizat în tiparele lumii contemporane, heteroglosia (observabilă la nivelul cuvântului poetic împlinit cu potențialități dialogice). Mai mult, tonalitățile ludic-ironice alternează cu cele sobre sau voit șterse, simbolice: „Mă legăn în hamacul atârnat/ între soarele care a răsărit și luna/ care încă nu a apus” (În drum spre Ierusalim); „În rotisorul din cuptor se coace un pui./ În pătuț se răsucește în somn fericirea noastră./ Trupurile noastre se întorc în cenușă. Viața noastră/ se petrece în fiecare clipă în fiecare cuvânt” ([Afară plouă. În altă parte a orașului…]); „Oare cerul gol nu e frumos? Vom locui/ într-o liniște până peste cap, în trompa lui Eustachio” (Azi iar am auzit liniște în urma mea).

Poetul acordă o atenție specială maladiilor unei lumi supra-încărcate cu înțelesuri, consumului de cotidian și transfigurărilor ființei, condiției individului în societatea abundenței și a singurătăților stridente: „Rătăcesc prin cel mai mare magazin universal/ din Europa; vitrine, restaurante, cinematografe,/ capele. Încerc să găsesc ieșirea, dar nimeni/ nu e în stare să-mi arate drumul. Cei care au cheltuit/ toți banii se perindă zile întregi/ și mor de epuizare. Servicii discrete adună trupurile/ înainte ca cineva să poată observa. De unde știu așa/ ceva? Nu știu. E a doua zi de când/ umblu și intuiesc.” (<…>); „Uneori// mă simt de parcă aș fi/ o locuință goală” (<…>); „Sunt unul dintre cele zece/ milioane de șobolani din acest oraș,/ zilnic mă strecor prin canale, nu știu/ de ce. (…)/ Mă gândesc cine ne hrănește,/ cine ne pune otravă, întinde curse,/ și ce urmărește. Oricum, și așa/ ne-am înmulți și ne-am da duhul.” (<…>). Cadrul urban este ilustrat în numeroase ipostaze: populat peste măsură ([Sunt unul dintre cele zece milioane de șobolani din acest oraș…]) sau complet pustiu ([Umblu prin New York, nici țipenie de om…]), anonim (Fântâna), pătruns de sacralitate (În drum spre Ierusalim) sau în ipostază erotic-figurativă (Harta).

Într-o oarecare măsură, nu doar ritmul și sonoritățile textelor lui Tadeusz Dąbrowski sunt conectate la ambianța cotidianului urban, ci și tribulațiile erosului, așa cum se configurează din mărturisile personajului poemului Zvârcolire, care, mânat de frământările inimii prin cartierele newyorkeze, se simte ca „un pantalon cenușiu ce se răsucește în tamburul/ mașinii de spălat publice”.

De asemenea, trebuie remarcat că racordarea anatomiei artistice dąbrowskiene la imaginea lumii are loc mai cu seamă prin intermediul analogiilor din zona corporalității, prin augmentări captivante și reprezentări de intensitate metaforică ca „orizontul vălurit al coastelor”, „harta pulpelor tale cu vene violete”, „urechile ciulite în mantra trecerii”, „pielea alb-albăstruie ca marmura cerului” sau „privirea atârnată pe fructele de măceș ce conlucreazăcu apusul”. Asemenea condensări ale resurselor poetice perceptive și imaginative îi oferă cititorului o adevărată sinteză senzorială a spiritului absorbit de curgerea temporală și mecanica trupească aflată într-o continuă reconfigurare: „Atât de greu îți crește părul; dacă aș face din el un ceas,/ aș putea iubi mai liniștit, nu m-aș teme de moarte” (Poezie de dragoste pentru părul Agnieszkăi).

În Fragmente ale unui discurs erotic, Fotomodelul, Poezie erotică dincolo de timp, Șeriful, Zvârcolire, Harta și în alte poeme din prezenta antologie, liantul erotic dintre experiența subiectivă a eului poetic și modurile variate de manifestare a iubirii colorează mai viu tabloul pasiunilor și al desfătărilor, al voințelor sau al renunțărilor, dezgolind ori acoperind goliciunile potrivit diversității inepuizabile a senzualității: „Dacă întâmplătoare// este urma melcului pe frunzele putrezinde,/ pe care în urmă cu o clipă le-a tasat vântul, și/ nici urmă de melc – la fel de întâmplătoare/ sunt curiozitatea sânului tău, obrăznicia/ feselor, umezeala buzelor” (Frunza din glugă).

Poemele lui Dąbrowski pot fi interogate și prin prisma caracterui lor gnomic, acestea fiind străbătute de adagii și cugetări formulate concis („același cuvânt ucide și salvează”; „viața noastră se petrece în fiecare clipă în fiecare cuvânt”; „în fiecare cuvânt ai un cotlon pentru minciună”; „există liniște: masculină, feminină, neutră”; „uneori e nevoie să mori în pauza dintre lecții” etc.) sau constatări care lasă impresia că lucrurile esențiale s-au petrecut în afara textului, iar actul rostirii poetice reprezintă o manifestare uzuală a co-prezenței sinelui și absenței celuilalt („omul și-a construit de mult identitatea”; „atâta iubire cu care nu ai ce să faci”; „această poezie nu are nevoie de cititor”; „se completează scriptura” etc.).

În textele dąbrowskiene sunt observabile articulațiile unei poetici compozite bazate pe asocierea laturii imaginative cu spontaneitatea, raportul privilegiat al percepției senzoriale în ecuația figurilor retorice, pe ironie, condensare, predispoziții negative, dar și elemente de poetică transcendentală (în special în cicul de versuri Te Deum). Versurile „nu știu încă să creez/ poezia pe care nimeni nu o așteaptă. Când/ voi scrie versuri pe care nimeni nu le așteaptă,/ se va dovedi că cineva le aștepta dintotdeauna” surprind sintetic, în opinia noastră, esența simbolică a poeziei lui Tadeusz Dąbrowski.

Tadeusz Dąbrowski, „Pătratul negru. Antologie de versuri”, traducere și prefață de Constantin Geambașu, Editura EIKON, București, 2020, 101p.

Tadeusz Dąbrowski | Credit foto: Renata Dąbrowska


Agnieszkăi

Aș dori să pot să te descriu, dar nu pornind de la femeie
sau de la lirica erotică, să te descriu așa, de parcă ai fi făcută
doar pentru mine și de parcă ai fi prima persoană
pe care o văd, și de parcă aș fi prima persoană care
se uită la tine. Nu mă pricep. Am încercat. Fiecare
descriere a fost doar o descriere

a privirii mele, a auzului, mirosului, atingerii, gustului
sau sentimentului. Neputința de a te descrie este
prețul cu care se plătește
fidelitatea.

***

În cealaltă cameră stă tata, citește înainte de a adormi.
Totdeauna mi-a oferit ce mi-a trebuit.
Mi se pare că sunt bun cu el.

Stăm tolăniți în camere vecine, e liniște, se aude
apa susurând în calorifere. Trece timpul. Ce aș putea face
mai mult, să-l strâng la piept la nesfârșit, să-i repet:

te iubesc? Nu cred. Așa că stau lungit și mă gândesc
la inima lui bună și la numărul scăzut al bătăilor
ei predestinate. Atâta iubire cu care

nu ai ce să faci.

Lecturi tainice

Adun cărți de la expoziții pentru mirosul lor,
îmi bag nasul între pagini ca în treburile altora
și mă plimb astfel prin locuințe străine,
uitându-mă în bucătărie și în dormitor. Iar când
mirosul străin se duce și cartea absoarbe mirosul meu,
o las în stație sau pe cutia de scrisori.
Eroii preocupați mereu de crimele lor,
de flirturi, de bine și de rău, de grija față de timpul
și locul acțiunii, nu au habar câte cărți
duc în hainele lor.