Poetul Vlad Mușat (născut în 1988) a apărut relativ recent în peisajul literar românesc, dar a reușit destul de repede să își facă simțită prezența, publicând în mai multe reviste culturale de prestigiu, printre care: Familia, Discobolul, Scriptor, Sintagme literare, Meridianul Cultural Românesc, Literadura sau Banchetul. În anul 2019 a câștigat Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi” de la Tecuci, iar premiul a constat în publicarea volumului de debut, demers concretizat prin apariția în această primăvară a volumului La inaugurarea cimitirului de elefanți, la editura ieșeană Junimea.

Volumul este structurat pe trei cicluri poetice, pe care dintru început le voi pune în relație cu cele trei dimensiuni ale timpului – trecut, prezent și viitor -, întrucât chintesența fiecărui grupaj corespunde uneia sau alteia dintre cele trei ipostaze temporale.

Primul ciclu, intitulat suc gastric: metamorfoza fluturilor, reprezintă „trecutul”, poemele adunate aici vorbind, în esență, despre o serie de valori, de repere, de tradiții, de mituri, care au contribuit la formarea a ceea ce numim azi „trecut”. Cea mai prezentă valoare din acest grupaj este, bineînțeles, iubirea, fără de care nu se poate trăi. Aceasta va fi pusă, poem cu poem, în contexte diverse, însă fiecare dintre acestea va trimite la un reper istoric și uman. Astfel, iubirea relaționează cu scena arhetipal-bucolică a zdrobitului strugurilor cu piciorul: „te apropii la două pahare/ vinul de țară are/ gustul picioarelor tale// degete ce-au stors de viață strugurii”; cu tema mistică a reîncarnării: „ne mai rămân cinci decenii/ înghesuite undeva într-un cotlon// oricât de credincioși am fi/ ne dorim reîncarnarea”; sau cu mitul biblic al lui Iona, reactualizat cu influențe moderne dintr-un joc video: „ne iubim în interiorul/ inimii unei balene albastre// ne ferim de harpoane/ înghițim în sec// uneori ieșim la suprafață/ pentru a ne convinge că nu merită”.

Cel de-al doilea ciclu, nesterile ace de ceasornic, stă sub semnul „prezentului” întrucât, din punct de vedere estetic, este format dintr-o serie de „anti-poeme”. Le-am numit astfel nu în sens peiorativ, sugerând cumva că ar fi texte lipsite de valoare poetică, ci mai curând apreciindu-le ca „poeme-caleidoscop” obținute prin aducerea la un loc a „mii de cioburi colorate”, de idei și sentimente, de situații de viață sau de imagini desprinse dintr-un imaginar milenar colectiv – toate acestea amestecându-se și venind în contact unele cu altele, pentru a da naștere unor noi imagini, aparent lipsite de sens, exact așa cum se întâmplă adeseori și în mințile noastre atunci când, captivi ai acestui prezent tulbure, suntem bombardați de pretutindeni cu „cioburi” de informații contrastante și contradictorii.

Ceea ce face însă ca aceste așa-numite „anti-poeme” să fie poetice în adevăratul sens al cuvântului este faptul că fiecare „ciob” liric, fiind tăiat perfect din „sticla” sa, se îmbină perfect cu toate celelalte „cioburi”, formând astfel noi forme menite să ne stimuleze intuiția și imaginația. Voi reda spre exemplificare doar două poeme, selectate absolut aleatoriu: „am săpat în interior/ și am dat de petrol// m-au căutat toți prietenii/ imaginari niște profitori// am păstrat tăcerea între/ colții unui megalodon// nu cred în purificarea apei/ 70% din timp sunt sarcastic”; „prizonier într-un glob de crăciun/ în palmele unui orfan// autocorectul îmi amintește de tine/ elimin pietrele de la rinichi// consult deja preotul nu mai/ am nevoie de păreri avizate// sunt un animal fără colți/ învățat să muște la comandă”.

În fine, cel de-al treilea ciclu poetic – în spațiu, sunetul nu se propagă – reprezintă „viitorul”, întrucât tema generală a poemelor incluse în acest grupaj (ale cărui construcții revin la discursul logic și cursiv din prima secțiune) este aceea a tehnologiei ce, nu doar că, mai mult ca sigur, va guverna lumea într-un viitor nu tocmai îndepărtat, ci reprezintă totodată o amenințare la tot ceea ce înseamnă uman și omenesc: „porumbelul păcii decapitat/ de ozzy osbourne// la masa tratativelor se servește caviar/ & șampanie pentru copii// ajutoare umanitare acordate înaintea/ fiecărui atac chimic// ne înrolează pe noi marii/ jucători de StarCraft & Counter-Strike// regizorii ne vorbesc despre ложность/ actorii principali vedete soap opera// din arborele genealogic ies mugurii/ celui de-al 3-lea război mondial”; „dragostea a devenit un/ subiect tabu mi-a șoptit// siri apoi s-a schimbat mi-a/ recomandat filmul HER// am avut puterea să rup legătura/ cu realitatea să renunț// la telefoanele cu touchscreen/ & facial recognition”.

Din punct de vedere tematic, cam acesta ar fi, la momentul debutului, universul poetic al lui Vlad Mușat. Un univers pe care l-am numit „caleidoscopic” tocmai pentru a scoate în evidență diversitatea sa tematică, imagistică și lexicală, cât și maniera de a jongla, abil, cu logica și para-logica discursului poetic, cu regulile stilisticii și esteticii. Ar mai fi de adăugat că toate cele subliniate anterior denotă faptul că avem de a face cu o minte limpede și scrutătoare, cu o gândire intuitivă și lucidă, capabilă de mari performanțe cognitive și artistice.

Așadar, să îi urăm lui Vlad Mușat „bun-venit în rândul poeților români contemporani!”.

Vlad Mușat | Credit foto: Mihók Tamás


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Absolvent de teologie şi pasionat de literatură. A debutat cu volumul de poezie „Patruzeci și unu. Eu, surdo - mutul" (editura Tracus Arte, 2018), apărut în urma câștigării concursului de debut în poezie „Traian T. Coșovei". A mai publicat poezie, cronică de carte, eseu literar și teologic în diverse reviste culturale printre care: Timpul (Iași), Convorbiri literare (Iași), Tribuna (Cluj), Urmuz (Câmpina), Revista Noua (Câmpina) si Poesis International (București).