În perioada 1-15 martie, ne îndreptăm atenția asupra poeziei scrise de femei. Demarăm astfel un proiect dedicat poetelor nedebutate, având câte trei invitate la fiecare ediţie. Ca să le cunoaștem mai bine, le-am adresat și o serie de întrebări:
- Ce vrei să transmiți prin poezia pe care o scrii? Ce te influențează, ce te inspiră?
- E „poezia feminină” o categorie necesar aparte sau o vezi ca pe o delimitare inutilă?
- Cum arată lumea literară în care ai vrea să debutezi?
În grupajul de astăzi le citiți pe Diana Cornea, Iulia Iaroslavschi și Mara Cioroianu.
Diana Cornea (n. 08 oct. 1998) este masterandă în anul I la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, pe Publicitate, iar atunci când nu e prinsă cu facultatea, căutarea unui job sau viața socială, petrece mult timp jucând Sims 4. Îi plac florile, astrologia, magia, filmele lui David Lynch și încăperile luminoase.
sarcini delicate
în ultima vreme când mă trezesc
devin tot mai impresionată de momentele de observație
decât de acțiunea din vis
lucruri ciudate ni se arată
printre construcții de alb orbitor
peisaje din care pot doar să absorb
lumină cu lungime de undă specifică
spectrului roșu apropiat de infraroșu
de fuziune spre albastru închis
noi le-am numit generic
sarcini delicate
aceste captări în care mediul
(fie el și artificial) primează
unde implicarea personală nu contează
de altfel, nici nu prea există
alaltăieri în vis
am stat un timp îndelungat
să privesc chiuveta care părea stricată
*
cum apa dă pe afară
cantități egale
surplus și transparență
până când vine cineva să închidă
robineții cu ambele mâini
întotdeauna. salvarea din partea cuiva
care seamănă cu mine
dar nu sunt eu
– un moment foarte liniștitor
setări avansate de lumină
1.
dimineața trasează linii
acumulări electrice
urmez o cale ușor de acceptat
cu dragoste multă și zâmbet
pe câmpuri ecou magnetic
despre tine pot să scriu după un timp
când ești departe
într-un punct fix
în zonă de alint
se vede doar
love stickerul de mai sus
:
Feeling Spacey pe fețele noastre
e party rave și ciripit de păsărele
atunci când rămânem singuri
așteptăm ceva înălțător
să demoleze adicția
f bună
.
luăm racheta mecanică
ne proiectăm digital
*
nu ți-a plăcut limbajul
dar perspectivele deschise atunci
erau uluitoare
între noi e o liniște plăcută
lumina secționează cerul în două
în fiecare încăpere
gânduri rușinoase
zilele astea trăiesc prin amintirile altcuiva
e atât de bine
mă bucur că se va sfârși
2.
dimineața e verde și plantații foarte mici
corpul începe să te recunoască
1. La început susțineam că scriu pentru mine, cu dorința de-a mă înțelege, de-a capta stările determinate de evenimentele din jur – petreceri, vacanțe triste, conflicte nerezolvate – mai mult sau mai puțin marcante. Cu toate acestea, recent am realizat că mă raportam prea mult la felul în care aș vrea să fie percepută poezia mea (și inclusiv eu) de către ceilalți, scriind mai mereu focusată pe gândul de-a mulțumi/impresiona. Acum sunt în punctul în care încerc să mă desprind de nevoia de control și de caracteristicile de people-pleaser, sperând să descopăr autenticitatea.
2. Având în vedere societatea patriarhală în care trăim, consider că poezia feminină vine să restabilească un echilibru și marchează începutul unor noi direcții de evoluție poetică. Demersurile actuale de evidențiere a poeziei scrise de către femei, ilustrează cât de importantă și necesară este reprezentabilitatea în orice domeniu. Astfel, se pregătește un spațiu literar bazat pe acceptare și incluziune, în care să se poată dezvolta chiar și o viitoare poezie non-binary.
3. Mi-ar plăcea să fie mai corectă, deschisă, fără atâtea favoritisme și poate chiar mai prietenoasă, dar scriind asta, am senzația că sună naiv și utopic. Până la urmă cum ar fi lumea literară fără drama cu care ne-a obișnuit?
Iulia Iaroslavschi (n. 2001) s-a născut în Chișinău. Este studentă la Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai (Literatură Comparată, anul I). A participat la atelierul de scriere creativă „Vlad Ioviță” și este membru al cenaclului „Republica”. A publicat în mai multe reviste din Moldova și România, precum și în antologiile Opt (2017) și cea a workshopului „Super” (2019).
A citit la Cenaclul Republica, Institutul Max Blecher, în cadrul proiectului „La feminin”, Filit 2019, StudentFest și la Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets.
în fiecare zi îi spun mamei și bunicăi
că le iubesc nu ies din casă și fac curat
au trebuit să treacă douăzeci ani să le arăt că îmi pasă
noaptea mă uit cum dorm liniștite
îmi țin respirația să nu țină pică
scriu prietenilor să nu mă uite
îmi este frică să adorm înaintea lor
ceva se va schimba și va fi
din cauza mea
ultima dată l-am văzut
pe pervaz cum ucidea
țânțarii
îi apuca de aripi și se învârtea îmbrățișându-i
în clasa a șaptea voiam să fiu
antreprenor de pompe funebre nimeni nu credea
primeam plăcere când desecam mieii găinile
când îi făceam injecții mamei cu antibiotice
îmi trecea un fior pe spate
eram cea care îi făcea frumoși
pe oameni măcar o dată în viață
***
nobo numără
bobițele de hrișcă rămase pe masă
și-a găsit un rost
măcar pe 5 minute
1. Poezia trebuie să transmită ceva, dacă nu transmit nimic cititorului, de ce mai scriu? Uneori vreau să fie episoade din viața post-sovietică, cum mă irită totul din jur sau mici trimiteri la obsesiile mele. Mă bucur să-l am pe Nobo cu care sunt cine vreau să fiu, fac ce vreau cu el și el este ceea ce vrea el să fie, prin el încerc să ajung la o relație între autor-cititor. Cât despre inspirații sau influențe, o găsesc în evenimente, conversații de pe stradă sau scenariile pe care mi le-am creat cu oamenii din jur, ei nu mă știu, dar avem o istorie îndelungată în textele mele.
2. Poate nu mai căutăm cum să delimităm lucrurile după sexe? Cu toate că nu-mi place o astfel de categorizare, uneori este plăcut să fii inclus într-un grup, îi mai ușor să fii văzut. „Feminin”, pentru mine, înseamnă sensibilitate, iar unele texte scrise de bărbați sunt de o sensibilitate rar întâlnită în ultimii ani fără să pară simulată sau patetică. Doar că mulți fug ca de ciumă când aud „poezie feminină” sau o duc până la extremă prin crearea unor fight cluburi.
3. Să se accepte mai ușor nebunia și experimentul. Să fie cât mai diversă, m-am săturat de citit cărți aproape copy-paste. Iar dacă apare o carte bună, să fie promovată drept o carte bună, nu fiindcă x este prieten cu y, sau proastă din același motiv. Poezia să fie poezie.
Mara Cioroianu este elevă în clasa a 12a, la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din București. Îi plac culorile pastel pe unghii, unele subtitrări din filme și serialele de pe hbo.
I.
în unele circumstanțe apa din diabet e potabilă.
mi s-a repetat fracționar cu palme s-o mestec așa cum agăț la uscat pantalonii de fizioterapie în cadă
aud slogane pun poze prin casă dar nu cu mine că nu-s ramele mele până miros hainele a unt
punctulețe algocalmin le pot vedea și doar eu
instagramul metrorex nu-i un șezut atât de rău pentru adăposturi vulgare mă tem că nu o să mai prind vreme rece
urologi în saturn italian spun tata oricui cu rinoplastie
mă plictisesc repede ard etape în balans echinaceu cartiere diferite pe același cont premium
fata n-a crezut că se va ramoli și acum traversează strada printr-o scorbură
strălucirea vaselor de sânge când urc cu liftul
dau aspect mâinilor de lopată rară marca detergent pe care doar femeile cioroianu o spală
vezi cum își exercită inteligența la semănătoarea și nu te mai surprinde transpirația la gingii
avem fețe de băgat în carburator
faruri BRD open minded și religia ștefan într-o oază debut
II.
inteligenții
dacă lui i se părea amuzantă cauza atunci ura și polipii
genericul unui film în care toți au epilepsie figurația nu suportă să fie atinsă de vamali ajungând brusc prietenul oamenilor
febră la dreapta a fost durerea de spate ce m-a avertizat „ano, ți-a venit ciclul”
ajută fizicul pentru cine te ucide în somn
mi-ai zis că fetele urâte te fixează mai întâi cu retina și după devin isterice d-aia recomand ozon te lași dacă depășește un flaut
intrase în cameră tu ziceai că te piși pe mă-ta nu și-a dat seama că o imitai
pe lumina stinsă nici măcar nu sunt nervoasă
când le e rău, copiii sunt trimiși la azil și nu primesc acadele după injecții
menire din politețe o pereche de chiloți pătați
sprite la temperatura camerei
nu funcționează sănătos una fără cealaltă
mi-era frig iar plasma hd semăna cu un cub de gheață
depinde ce fel de atenție primește o fibră eșuată de marțipan când ne obișnuim pulsul
ai mei n-au fost la facultate dar eu trebuie să nimeresc glanda de mântuială
la căpățâni se leagă se sprijină de semafor doamne, cât talent la o masă americană
progres când vezi oameni urâți pe culoar nu mai trebuie să coboare din grefe în sandale
sunt multe păreri despre o lucrare și una despre persoana care a scris-o
eram atentă
nu știam ce să fac cu mâinile le-am pus omuleți palmares deoparte
n-am prins țigările royale dar mă sperie mai tare cum se stinge lumina din băile publice
la vârsta când mi-am dat seama că socialism vine de la societate bunică-mea ținea cel mai mult la tata din trei copii
stereotip să devii acritură după diagnostic
am așezat-o de parcă eram pediatru și între timp se închisese plafarul
1. O să încep cu partea a doua. Oricât aș încerca, nu mă inspiră literatura pe care mi-o impun. Unele volume mi se par impecabile, dar nu le-aș reciti. Știu că sunt bune, dar nu-mi dau acele idei pe care să le notez. Mai degrabă îmi vine să o citez pe mama când îmi spune de ce s-a certat cu șeful ei sau să scriu despre un coleg pe care-l văd mereu după ore că-și cumpără covrigi. Pot spune că mă dau în vânt după small talkuri la țigară sau traseele în paralel cu 21. M-aș bucura enorm dacă fiecare ar porni de la un cuvânt din poeziile mele și și-ar prelungi mersul pe jos. Pe mine, una, mă ajută.
2. „Poezia feminină” este vitală. Ar trebui să fie peste tot, de la o postare pe social media până la un portret reprezentativ pe pereții școlii. De la o discuție așa-zisă intelectuală între membrii familiei până la introducerea autoarelor în programă. Și peste tot. Oriunde. Multă lume rămâne la tiparul în care femeia e obiectul static, pus să aștepte, capabil doar de a da afecțiune. Și doar de a da pentru că nu e nicidecum considerată egala poetului ca să primească. Sexismul apare și când este negat. Argumentul „acum sunt alte vremuri” pică la dureri menstruale, masturbare sau agresiuni, tot ei ajungând în final să se simtă inconfortabil. Pentru mulți, încă suntem doar recompensa creatorului, acesta având mereu un singur gen. Mi se spunea pe scurt că-i „domeniu de bărbați”. Dar nu ar exista nicio literatură fără femei.
3. Vreau să-mi trimit volumul la tipărit într-un mediu ce-mi oferă un confort destul de consistent. Mai întâi îmi doresc să-mi ating anumite obiective ce țin doar de mine, dar totuși într-o lume mult mai incluzivă și open minded. Mult mai unită și dezinvoltă. Dar dacă asta nu-i posibil când debutez, atunci sper ca manuscrisul meu să-i dea ulterior un șut. Într-un ideal final, vreau să fiu singulară dar nu să mă simt singură.
cover: Photo by Ray Hennessy on Unsplash